Când este rugat să construiască un discurs care să-ți explice, fie și numai parțial, imaginile, Ștefan Câlția obișnuiește să echivaleze reprezentările din tablourile sale cu noțiuni generale, subsumabile noțiunilor de „viață” (înțeleasă ca o curgere coerentă și convergentă) și de „lume” (înțeleasã ca imagine a unei parcurgeri subiective a spațiului fizic și a celui cultural).

Altfel spus, Ștefan Câlția „simbolizează” – operație specifică unui tip de gândire pentru care lumea nu este un conglomerat de disparități, ci, dimpotrivă, un sistem format din locuri dotate cu sens între care există sau pot fi trasate căi. După cum afirmă artistul într-un interviu – când este întrebat în legătură cu relația ce se poate stabili între „forme” și „stări”: Nu poți despărți lucrurile atât de clar unele de altele.

Oricât de amplã ar fi arborescența unei vieți, formată din deplasări, fapte, gânduri și stări, există întotdeauna posibilitatea de a regresa, pornind de la oricare dintre acestea, din treaptă în treaptă, înapoi, până la un loc de plecare, întotdeauna biografic, întotdeauna geografic, întotdeauna spiritual: „Povestea mea începe din acest sat și, din acest sat, în această casă.”

Așezarea împreună a unui corpus recent de lucrări relevante, la modul metonimic, pentru întreaga sa operă își propune să pună în lumină faptul că acest cortegiu tematic s-a dezvoltat pastrând mereu o legatură zenitală cu o referință fixă, de natura biografică, având ca substrat o sensibilitate artistică și umană mereu convergentă.

În ansamblul ei, expoziția trebuie citită ca o calăuză care ne poartă prin meandrele imaginarului lui Ștefan Câlția, dând seama de această multitudine de nuclee și intersecții, ramificații și locuri – simbolice, culturale și personale, ce-i animă creația ultimilor zece ani.