Transilvania | Extravaganza - expoziție Ștefan Câlția
În perioada 19 iunie – 16 august 2026, te invităm la Sibiu la Transilvania | Extravaganza, cea mai amplă expoziție dedicată lui Ștefan Câlția. Expoziția reunește aproximativ 80 de lucrări și are loc în spațiul fostei Școli Pedagogice a Mănăstirii Ursulinelor.
Curatoriată de Liviana Dan, expoziția este gândită ca un parcurs amplu prin temele recurente ale artistului: natura, loc, teatru și dimensiunea spirituală. Găzduită de Mănăstirea Ursulinelor, Transilvania | Extravaganza se desfășoară în coridoarele boltite și sălile cu istorie ale clădirii, care devin cadrul unui traseu ce funcționează atât ca experiență vizuală, cât și ca spațiu de reflecție.
În paralel, proiectul contribuie și la activarea clădirii: Ambulanța pentru Monumente intervine pentru punerea în siguranță a unei părți a acesteia. Veniturile din bilete vor susține activitatea Ambulanței pentru Monumente pentru proiecte viitoare.
Transilvania | Extravaganza este un eveniment organizat de Fundația Ștefan Câlția, Galeria Posibilă și Asociația Galeria Artep, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal și Festivalul Internațional de Teatru Sibiu.